"Ne confruntăm cu dificultăți într-o serie de state, inclusiv Ucraina, unde am fost forțați să ne vindem activele, deși erau printre cele mai bune. Ne-am vândut activele din Estonia, în iunie. Astăzi am listat pentru vânzare activele noastre din Letonia și Lituania, unde există serioase sentimente anti-rusești și de aceea board-ul directorilor Lukoil a decis să părăsim aceste state", a explicat Vagit Alekperov, într-un interviu acordat joi postului de știri Rossiya-24 TV.
"Strategia Lukoil nu implică expansiunea în Europa în viitorul apropiat. Am confirmat doar expansiunea pe segmentul explorărilor geologice și al producției de țiței", a precizat președintele grupului energetic rus.
În 2014, Lukoil și-a vândut benzinăriile din Cehia, Slovacia și Ungaria.
Lukoil este al doilea mare producător de petrol din Rusia, cu o producție totală de hidrocarburi de 2,22 milioane barili de echivalent petrol pe zi în 2014. De asemenea, Lukoil este cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia responsabilă pentru 16% din producția de țiței brut și 17% din petrolul rafinat în Rusia.
În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piața distribuției de carburanți, cu un lanț de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanți. În cadrul operațiunilor din România ale Lukoil lucrează circa 3.500 de angajați, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.