Un nou acord pentru Brexit a fost obținut în urma negocierilor îndelungi dintre noul guvern britanic, al premierului Boris Johnson, și oficialii UE.
Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și premierul Boris Johnson, joi în jurul prânzului. ”Avem un nou acord care ne permite să preluăm controlul”, a scris Johnson pe Twitter.
Lira sterlină a crescut cu 1% faţă de dolar, imediat după anunţarea acestui acord.
Johnson trebuie acum să convingă Parlamentul de la Londra să aprobe acordul. Votul ar urma să aibă loc sâmbătă.
Joi dimineață, Partidul Unionist Democrat (DUP) a anunțat însă că nu este mulțumit de termenii obținuți. După anunțul făcut de Juncker și Johnson, DUP a precizat că declarația rămâne valabilă.
Sprijinul DUP este vital pentru adoptarea acordului în Parlamentul de la Londra, în condițiile în care conservatorii au rămas fără majoritate după mai multe dezertări. Cel mai probabil, laburiștii, liberal-democrații și deputații neafiliați vor vota împotriva acordului.
Șeful laburiștilor, Jeremy Corbyn, a anunțat că acordul este mai slab decât cel obținut de Theresa May.
Propunerile, a spus Corbyn, elimină standardele de mediu, reduc drepturile angajaților, deschid sistemul public de sănătate privatizării de către companiile americane și pun siguranța alimentară în pericol.
Acordul va fi supus și votului Parlamentului European, dar aprobarea lui în plernul de la Strasbourg nu reprezintă o problemă.
Discuţiile cu Bruxelles-ul s-au concentrat în ultimele săptămâni pe două chestiuni sensibile: modul de a se evita revenirea la o frontieră între Irlanda, stat membru al UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, stabilind în acelaşi timp controale vamale, şi dreptul de aprobare acordat autorităţilor nord-irlandeze asupra acordului de ieşire, lucru pe care statele UE nu îl vor.
În ultima propunere a Londrei, Irlanda de Nord rămâne în teritoriul vamal al Regatului Unit, dar aplică regulile comunitare pentru produsele destinate Uniunii Europene, potrivit unor surse europene.
Produsele ar urma să fie controlate nu la frontiera dintre cele două Irlande, ci în porturile și aeroporturile nord-irlandeze.