Discuţia dintre oficialii europeni şi ministrul american al Securităţii Interne a avut loc la cererea comisarilor europeni pentru transporturi şi pentru afaceri interne. Aceştia au ţinut să îi anunţe pe americani că Uniunea Europeană are deja standarde ridicate de securitate pe aeroporturi.
În Statele Unite, autorităţile din domeniul securităţii au convocat la o discuţie reprezentanţii companiilor aeriene pentru a discuta despre interzicerea dispozitivelor electronice mai mari decât telefoanele mobile la bordul avioanelor care se îndreaptă către SUA.
O decizie în acest sens pentru zborurile care vin din Europa ar putea fi luată în zilele următoare şi ar afecta drastic marii operatori precum Lufthansa, KLM sau British Airways.
În martie, o măsură identică a fost anunţată în cazul curselor aeriene care veneau din 10 ţări din orientul Mijlociu şi Africa, printre care Turcia, Egipt, Arabia Saudită sau Maroc. Decizia a fost luată după ce, anul trecut, într-un avion al unei companii din Dubai a explodat un laptop, la scurt timp după decolarea din Somalia.