Decizia Italiei de a-şi închide porturile pentru vasul Aquarius, la bordul căruia se află peste 600 de migranţi, inclusiv copii şi femei însărcinate, a stârnit un val de indignare. Parisul a transmis un mesaj dur.
”Este dovada unei forme de cinism şi a unei iresponsabilităţi din partea Guvernului italian în faţa acestei situaţii umanitare dramatice”, a declarat BENJAMIN GRIVEAUX , purtător de cuvânt al Guvernului francez.
Replica Italiei nu s-a lăsat aşteptată. Roma a acuzat Hexagonul că nici el nu a deschis porturile pentru vasul cu sute de oameni.
”Cred că chiar în aceste minute Ambasadorul francez a fost convocat de ministrul nostru de Externe, care, în numele poporului italian, cere explicaţii privind insultele ce nu vizează un Guvern, ci un popor care este printre primele în lume în ceea ce priveşte generozitatea, voluntariatul, solidaritatea şi ospitalitatea”, a răspuns MATTEO SALVINI, ministrul italian de Interne.
Iar Europa întreagă este divizată de această situaţie dramatică.
”În ceea ce priveşte Italia, când am aflat ce s-a întâmplat, mi-am spus ”În sfârşit"”, a spus VIKTOR ORBAN, premierul Ungariei.
De aceeaşi părere au fost şi Slovacia, dar şi Malta, ţară aflată în prima linie a crizei migranţilor.
Între timp, portul spaniol Valencia se pregăteşte să primească şi să ajute migranţii.