Firma Rafael Advanced Defense Systems a comunicat că cercetările sunt într-o etapă destul de avansată, iar sistemul va fi prezentat săptămâna aceasta la Târgul Aeronautic din Singapore.
"Este exact cum am văzut în 'Războiul Stelelor'. Se poate vedea raza laser, iar ţinta dispare într-o secundă", a explicat purtătorul de cuvânt al companiei, Amit Zimmer.
Sistemul antirachetă israelian "Rază de Fier" are scopul de a intercepta avioane fără pilot, rachete şi obuze de mortieră care nu pot fi doborâte de actualul sistem "Domul de Fier".
Potrivit experţilor RADS, în cursul testelor, sistemul laser a doborât peste 90% dintre ţinte.