''America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (...) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit'', afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ''Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (...) la locul şi momentul potrivit'', se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ''va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale''.
Însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.
Printre cei ucişi se numără şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.
Potrivit Pentagonului şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să descurajeze noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.
''Generalul Qassem Soleimani a ucis sau rănit grav mii de americani de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi plănuia să ucidă mulţi alţii ... dar a fost prins! El este responsabil direct sau indirect pentru moartea a milioane de oameni'', a argumentat Trump într-un mesaj pe Twitter, într-o altă postare el afirmând că ''Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere''.