„De la etajul 3 și până la 26, apa, electricitatea, metanul eliminat și ventilația, toate pot fi controlate și monitorizate din centrul de comandă situat la etajul 1”, a afirmat Jin Lin, manager general al fermei moderne Zhongxinkaiwei.
Câte 25.000 de mii de astfel de animale vor sta pe câte un etaj. Este cea mai mare fermă din lume pe un spațiu atât de mic. Aceasta este situată în provincia Hubei, nu departe de Wuhan, zona zero a pandemiei de covid. Capacitatea de producție a fermei de porcine poate ajunge până la 650.000 de exemplare pe an.
„Pe fiecare etaj este o cameră de livrare unde porcii abia fătați dorm în zone cu căldură produsă de becuri. Sunt câte 6 lifturi în clădire cu o capacitate de încărcare de 10 tone. Fiecare lift are o suprafață de 19 metri pătrați și este capabilă să ridice între 60 și 65 de exemplare mature între 120 și 125 de kilograme”, a precizat Jin Lin.
Odată cu deschiderea hotelului de porci, compania a adus 3.700 de porci pentru reproducere și vor crește numărul până la 20.000 anul viitor.
„Putem încărca un TIR cu porci în doar 15 minute”, a mai explicat managerul general al fermei moderne Zhongxinkaiwei.
Producția de porci din China a fost decimată în ultimii patru ani de febra africană și de peste porcină. În 2018, autoritățile chineze au investit peste 580 de milioane de euro pentru ferma ultramodernă.