Înregistrarea de 56 de secunde a fost realizată la Texas Health Presbyterian Hospital din Dallas şi prezintă o discuţie scurtă între Nina Pham şi medicul său curant.
Nina Pham a fost transferată joi la un spital specializat din Maryland, în apropiere de Washington. "Veniţi toţi la Maryland", glumeşte asistenta în înregistrarea video.
Înregistrarea, postată pe YouTube, a fost realizată de medicul său. În imagini apare şi o altă infirmieră, care poartă mască şi echipament de protecţie.
"Vă iubesc", spune asistenta personalului medical care s-a oferit voluntar pentru a o îngriji, ştergându-şi lacrimile. Potrivit spitalului, Nina Pham a solicitat difizarea înregistrării video.
Nina Pham l-a îngrijit pe liberianul Thomas Eric Duncan, primul pacient diagnosticat cu Ebola în SUA la Texas Health Presbyterian Hospital din Dallas. El a murit la 8 octombrie.