"Sunt mai mult răniţi şi putem confirma că au fost trei decese, două în tren şi unul în autobasculantă", a declarat purtătorul de cuvânt al patrulei de autostrăzi din Missouri, Justin Dunn, în în cadrul unei conferinţe de presă.
Foto: Profi Media
Trenul care circula pe ruta Los Angeles-Chicago a deraiat "după ce s-a ciocnit cu o autobasculantă la o trecere de cale ferată" în Mendon, nordul Missouri, la ora locală 13:42 (18:42 GMT), a declarat compania de căi ferate Amtrak într-un comunicat. Şapte din cele opt vagoane ale trenului au ieşit de pe şinele de cale ferată.
Foto: Profi Media
La bord se aflau peste 200 de pasageri şi angajaţi ai companiei, iar trecerea de cale ferată unde s-a produs accidentul nu avea marcaje de benzi sau dispozitive electronice de monitorizare, potrivit autorităţilor locale.
Ancheta cu privire la circumstanţele acestui accident este "în stadiul preliminar", a informat Justin Dunn.
În fotografii impresionante postate pe reţelele de socializare de către călători se pot vedea vagoane răsturnate şi pasageri ieşind pe geamuri, într-un peisaj agricol.
Foto: Profi Media
Consiliul naţional pentru securitatea transportului (NTSB), o agenţie federală, a anunţat că a deschis o anchetă.
Duminică, un alt tren operat de Amtrak s-a ciocnit cu o maşină la o trecere la nivel fără bariere automate din California, accident în urma căruia au murit trei din pasagerii aflaţi în automobil, potrivit NBC.