Potrivit imaginilor difuzate la posturile americane de televiziune, flăcările s-au extins spre imobilele învecinate. O purtătoare de cuvânt a informat că 130 de pompieri luptau cu incendiul care a izbucnit după o explozie urmată de prăbușirea unei clădiri. Acest imobil, situat la numărul 125 pe Second Avenue, a fost cuprins de flăcări și două etaje inferioare par să se fi prăbușit parțial, conform imaginilor de la televiziune. Nori denși de fum se ridică de la locul incendiului. Până în prezent nu se cunoaște cauza incendiului și nici câte persoane se aflau în interiorul clădirii în momentul în care s-a declanșat incendiul.
Mai multe pe Agerpres