Un depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, oraş la 150 km de graniţa cu Ucraina, era în flăcări miercuri, potrivit guvernatorului local, citat de France Presse şi Reuters, potrivit agerpres.ro.
"Ard rezervoare cu produse petroliere în cartierul Surajski", a declarat pe reţelele sociale guvernatorul, Aleksandr Bogomaz. "Echipe de pompieri şi salvatori sunt la faţa locului", a adăugat el.
In Surazhai district of Bryansk region, Russia, a fire broke out at an oil depot. 2 oil storage facilities are on fire.
— Special Kherson Cat 🐈🇺🇦 (@bayraktar_1love) November 30, 2022
According to Russian media, the fire occurred due to an unknown drone that dropped ammunition pic.twitter.com/LXKeQUfosu
Guvernatorul nu a indicat ce ar fi putut provoca acest incendiu, dar a precizat că nu există informaţii în legătură cu victime.
Potrivit lui Bogomaz, incendiul afectează o suprafaţă de 1.800 m2 şi peste 80 de persoane încearcă să-l stingă.
Agenţia de presă de stat TASS, preluată de AFP, a raportat apoi, citând serviciile de urgenţă, că incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 4.000 m2.
În octombrie, un depozit de petrol de lângă Belgorod, de asemenea la graniţa cu Ucraina, a fost bombardat de forţele ucrainene, precum şi o centrală electrică din aceeaşi localitate provocând o întrerupere majoră de curent.
Mai devreme în timpul nopţii, guvernatorul regiunii Kursk din Rusia - la sud de Briansk şi de asemenea la graniţa cu Ucraina - a anunţat că forţele ucrainene au lovit o centrală electrică, provocând întreruperi de curent electric, adaugă Reuters.