Pasagerii, muncitorii care se deplasau la o staţie de pompare de petrol, şi trei membri ai echipajului au murit când aparatul Mi-8 de fabricaţie rusă a intrat în coliziune cu un alt elicopter la scurt timp după ce amândouă au decolat, potrivit Rosaviatsia.
Incidentul a avut loc la câmpul petrolier Vankor din estul Siberiei, în jurul orei 2.00 GMT. Vankor este cel mai mare câmp petrolier din regiune, operat de compania petrolieră rusă Rosneft.
"Un elicopter Mi-8 transportând o încărcătură suspendată externă şi niciun pasager tocmai îşi terminase decolarea. Al doilea care a decolat a fost un elicopter Mi-8 care transporta pasageri", potrivit serviciului de supraveghere a aviaţiei.
"După decolare, potrivit rapoartelor iniţiale, Mi-8 transportând pasageri a lovit încărcătura externă a celuilalt elicopter, din motive necunoscute. Drept urmare, a căzut, s-a rupt şi a luat foc", potrivit Rosaviatsia, adăugând că condiţiile meteo erau normale.
A fost creată o comisie pentru investigarea accidentului.
Cutiile negre ale elicopterelor au fost recuperate, par nedeteriorate şi vor fi trimise la Moscova în cadrul anchetei, a anunţat agenţia de presă TASS.
Celălalt elicopter a aterizat în siguranţă după incident. Cele două aparate aparţin UTair-Helicopter Services, o unitate a companiei aeriene ruse UTair.
În Rusia, operatorul aerian de elicoptere lucrează preponderent cu companiile de petrol şi gaze, transportând persoane şi mărfuri pentru clienţi inclusiv Gazprom, Shell şi Rosneft. El lucrează de asemenea în întreaga lume în baza unor contracte cu Naţiunile Unite, conform website-ului companiei.