Cifra de opt milioane confirmă estimările precedente conform cărora numărul de turiști străini va depăși populația țării în perioada februarie 2016 — ianuarie 2017. Conform datelor oficiale, la sfârșitul anului trecut Bulgaria avea o populație de 7,15 milioane de persoane.
În fiecare lună din 2016 s-a înregistrat o creștere fără precedent a numărului de vizitatori străini în Bulgaria, iar în cele mai aglomerate luni din timpul sezonului de vacanță au fost 5,5 milioane de turiști străini, a afirmat Angelkova la televiziunea de stat.
Cele mai recente date arată că 400.000 de cetățeni străini au petrecut sărbătorile de Crăciun și Anul Nou în Bulgaria, numărul turiștilor care au vizitat țara în această iarnă fiind cu 5-7% mai ridicat decât în anul precedent, a adăugat ministrul Turismului.
Oficialul a anunțat că va efectua o vizită în Rusia pentru a prezenta ofertele turistice din Bulgaria. Autoritățile de la Sofia sunt îngrijorate că tensiunile dintre UE și Rusia și criza din Ucraina ar putea duce la o scădere a numărului de turiști ruși în Bulgaria. Pe de altă parte, sectorul turistic bulgar ar urma să beneficieze de turbulențele din state ca Turcia și Tunisia.
Luna trecută, Angelkova a afirmat că se așteaptă la o creștere de 30-40% a numărului de vizitatori străini în vara acestui an, în special din Germania, Polonia, Cehia, Marea Britanie, România și Rusia.
"Facem eforturi pentru a recâștiga încrederea turiștilor ruși și vom continua să fim în topul celor trei destinații preferate în sezonul turistic de vară", a afirmat Nikolina Angelkova.
Conform datelor Ministerului bulgar de Turism, în ultimii ani, numărul turiștilor români în Bulgaria a ajuns la un milion pe an, în timp ce numărul bulgarilor care au vizitat România este de aproximativ 300.000 pe an.