Seria de atacuri reciproce între cei doi candidaţi democraţi angajaţi în cursa pentru Casa Albă continuă. Hillary Clinton a relansat polemica pe tema controversatului pastor al rivalului său, Barack Obama.
Aflată în campanie electorală în oraşul Greensburg, din statul Pennsylvania, fosta Primă Doamnă a declarat că, dacă ar fi în locul senatorului de Illinois, nu ar mai frecventa biserica reverendului Jeremiah Wright. "Nu avem de ales în ceea ce priveşte familiile noastre, dar avem această libertate atunci când vine vorba de pastorul şi biserica pe care o frecventăm", a declarat Hillary.
Aceste comentarii vin la puţin timp după ce ecourile scandalului provocat de apariţia în presă a declaraţiilor pastorului parohiei frecventate de Obama timp de de mai bine de 20 de ani s-au stins.
Personalul de campanie al lui Obama a ripostat, acuzând-o pe Hillary Clinton de diversiune pentru a deturna atenţia de la voiajul făcut în 1996 în Bosnia. Ea a declarat recent că s-a aflat în pericol din cauza lunetiştilor, dar imaginile recent difuzate o contrazic.
Cu o lună în urmă, mass-media americane au relatat pe larg controversatele predici ale pastorului Jeremiah Wright, care a afirmat că "terorismul american" este responsabil de atacurile de la 11 septembrie. Mai mult, pastorul a declarat că afro-americanii ar trebui să spună mai curând "Dumnezeu să blesteme America", decât "Dumnezeu să binecuvânteze America". Obama s-a delimitat de declaraţiile incendiare ale pastorului său, dar a precizat că nu poate influenţa ideile acestuia despre rasism.