Pentru a intra în vigoare, proiectul legislativ mai trebuie aprobat de parlament și apoi promulgat de președintele Milos Zeman, el însuși fumător.
Potrivit Eurobarometrului, un sfert dintre cehi fumează, puțin sub media europeană de 26%.
'Prin această lege, Republica Cehă pornește pe drumul pe care majoritatea statelor vest-europene avansate au mers cu mult timp în urmă', a declarat ministrul sănătății, Svatopluk Nemecek.
Din cele 28 de state ale UE, 17 au interzis total fumatul în spațiile publice închise, în transportul public și la locurile de muncă. Altele au impus restricții de fumat în anumite zone.
Proiectul din Cehia introduce, de asemenea, interdicția de a fuma, inclusiv țigări electronice, la concerte și alte spații închise folosite pentru activități recreative și sportive.
Același text prevede pentru baruri și restaurante obligația de a avea în meniu cel puțin o băutură nealcoolică mai ieftină decât cea mai ieftină băutură alcoolică. Cehia este una din țările cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor, iar berăriile sale constituie o puternică atracție turistică.
Tot miercuri, guvernul de la Praga a aprobat majorarea prețului unui pachet de țigări cu 3-4 coroane anul viitor. În prezent, un pachet costă între 70 și 115 coroane.
Sursa: agerpres.ro