În primul rând, va avea parte de... şi mai multă austeritate. Economia Grecia a început să se contracte din nou spre sfârşitul anului trecut, după ce, în sfârşit, revenise pe creştere în prima jumătate a anului.
Atingerea „ţintelor” necesare accesării împrumutului guvernamental, deşi „mai apropiate” decât în precedentul pachet de salvare, va necesita luarea unor măsuri care, în mod inevitabil, vor crea un puternic „vânt din faţă” pentru greu încercata economie elenă. Mărirea impozitelor şi reducerea cheltuielilor publice va afecta din plin cererea de bunuri şi servicii.
Deasupra tuturor neajunsurilor, tronează mare costurile sociale ce trebuie plătite! Perspectivele în cel mai bun caz incerte ale unui reviriment economic sunt obţinute pe seama unui şomaj care va rămâne probabil la cote foarte ridicate şi a standardelor de viaţă care, în variantă optimistă, nu vor reveni prea curând la un nivel acceptabil.
Pe lângă toate acestea, mai trebuie luat în calcul şi preţul politic ce urmează a fi plătit, cât de curând, de premierul Alexis Tsipras. Unitatea partidului său de guvernământ, Syriza, este deja fracturată. Aceasta va duce, probabil, la organizarea de noi alegeri anticipate. Obosiţi de atâta „frământare politică”, sunt oare grecii dispuşi să meargă din nou la urne în viitorul apropiat?
Însă acesta nu e principalul preţ politic ce urmează a fi plătit. Mai este unul, mult mai important: pierderea suveranităţii! Politicile economice pe care Grecia este pe cale să le semneze sunt dictate de la un capăt la altul de creditorii internaţionali. Aceştia ar aduce drept argument în favoarea lor necesitatea de a pune temeliile unei creşteri economice şi a unei finanţări guvernamentale durabile. Dar tocmai aceste politici nu sunt nici pe departe ceea ce grecii credeau că sprijină în recentul referendum sau în ultimele alegeri parlamentare.
Reformele structurale pe care Cabinetul de la Atena a acceptat să le facă vor constitui o altă provocare. Vorbim despre restructurarea pieţei muncii, a mai multor pieţe ale bunurilor şi serviciilor, precum şi reglementarea diverselor ocupaţii. Mulţi economişti consideră că aceste reforme sunt benefice fiindcă aduc perspective solide de creştere economică. Dar, din punct de vedere politic, aceste reforme vor fi extrem de dificile.
Aşa că există foarte multe motive ca grecii să nu fie deloc încântaţi de acordul cu Eurozona. Dar ce altceva ar fi putut face în acest caz?
Alternativa ar fi fost să respingă „amabila” ofertă de asistenţă financiară a Eurozonei şi să meargă mai departe pe cont propriu, în afara Zonei Euro şi poate chiar în afara Uniunii Europene cu totul!
O asemenea decizie ar fi însemnat introducerea unei noi monede sau revenirea la cea veche. Mai presus de orice, ar fi însemnat însă o încetare îndelungată a plăţilor guvernamentale către Eurozonă, adică aşa-numitul default.
În acest caz, suveranitatea ar fi fost restabilită pe loc. Bineînţeles că acţiunile guvernului ar fi avut de suferit de pe urma diverselor constrângeri de ordin politic sau economic. Dar, măcar n-ar mai fi fost obligaţi să ceară permisiunea Eurozonei de fiecare dată când ar vrea să întreprindă ceva.
Şi în această situaţie, însă, ar trebui plătit un preţ politic. Alegătorii vor să rămână cu euro în buzunare. După cum a spus-o domnul Tsipras însuşi, premierului nu i s-a dat niciun mandat de a părăsi Eurozona.
Care ar fi implicaţiile economice ale unui Grexit? Părerile sunt împărţite. Viziunea optimistă este că ar fi exact ceea ce Grecia are nevoie în acest moment. Ar corecta cele două pericole principale pe care le implică uniunea monetară: lipsa unei politici monetare independente şi pierderea cursului de schimb ca mecanism de adaptare la eventualele şocuri economice venite din exterior.
Dacă ar avea propria monedă naţională, Grecia ar putea oare „tipări în neştire”? Având în vedere că, în prezent, se confruntă cu o deflaţie, pornirea „tiparniţei de bani” ar putea fi un lucru util. Cel mai probabil, noua monedă s-ar deprecia faţă de euro, ceea ce ar creşte competitivitatea ţării. Vacanţele mai ieftine ar aduce turişti cu nemiluita pe plajele însorite ale vechii Elade.
Dar există şi un revers al medaliei şi nu este deloc atrăgător: o monedă care se depreciază rapid şi face importurile din ce în ce mai scumpe ar putea aduce după sine o inflaţie galopantă. Datoriile în valută străină ar deveni tot mai „oneroase”.
Chiar dacă ar evita contracţia economică, o Grecie cu propria monedă ar fi, probabil, nevoită fie să reducă cheltuielile sau să împrumute banii necesari finanţării deficitului – lucru deloc uşor pentru o ţară care tocmai a intrat în încetare de plăţi. Totuşi, unele împrumuturi ar putea fi în continuare posibile.
În fine, se mai pune întrebarea dacă finanţarea europeană va continua în lipsa unui „bailout”. Din punct de vedere juridic, părăsirea Zonei Euro nu ar fi compatibilă cu rămânerea în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, şi în acest caz s-ar putea găsi o cale de a evita un astfel de deznodământ. Un „Grexit” ar face ravagii şi în ceea ce priveşte încrederea consumatorilor şi, nu în ultimul rând, a mediului de afaceri.
Dacă Grecia ar ieşi din Uniunea Europeană ar exista varianta ajutorului umanitar din partea Uniunii, însă finanţarea sectorului agricol şi a dezvoltării regionale ar înceta mai mult ca sigur. Potrivit statisticilor UE, fondurile primite de la Uniune în 2013 reprezentau nu mai puţin de 4% din venitul naţional al Greciei.
În concluzie, părăsirea Eurozonei ar fi fost într-adevăr posibilă şi ar putea fi considerată o oportunitate. Dar, în mod sigur, ar însemna alegerea unui drum plin de obstacole şi incertitudini, de-a lungul căruia pericolul unor grave dezechilibre economice pândeşte ameninţător la fiecare curbă.
