Potrivit CNN, cei doi băieţi, cu vârste de 9, respectiv 12 ani, au pus otravă în sticla de apă a profesoarei, în cursul zilei de luni, aceasta simţindu-se rău a doua zi.
Femeia a mers la doctor, după ce s-a simţit rău, sticla de apă fiind ulterior testată, a declarat sergentul John Buthorn, de la Poliţia din New York City.
Potrivit poliţiei, cel mai probabil este vorba despre otravă pentru şoareci.
Şeful poliţiei locale a afirmat că cel mai mic dintre copii a fost cel care a pus efectiv otrava în sticlă, asistat fiind de elevul mai mare.
Cei doi copii au fost acuzaţi de tentativă de asalt de gradul doi şi deţinere ilegală a unei arme şi vor fi judecaţi ca minori.
GEST ÎNGROZITOR al unor băieţi de 9 şi 12 ani, la adresa PROFESOAREI. Au fost ARESTAŢI
![Gest TERIBIL al unor copii de 9 şi 12 ani: au încercat să-şi otrăvească profesoara](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201405/w728/eleb_57483700_52607600.jpg)