La câteva zile după ce căderea sa în dizgrație a fost pronunțată de justiție, internauții sud-coreeni au umplut marți rețelele de socializare cu comentarii indignate, în care își fac griji cu privire la soarta patrupedelor prezidențiale.
Atunci când Park și-a preluat mandatul, în februarie 2013, ea a venit la Casa Albastră — nume sub care este cunoscut palatul prezidențial sud-coreean — cu doi pui de Jindo — "Saerom" și "Heemang" (însemnând "noutate" și "speranță" în coreeană) — oferiți în dar de către foștii ei vecini.
Câinii au devenit imediat vedete, iar președinta posta în mod regulat pe pagina sa de Facebook fotografii în care apărea în compania câinilor săi.
Cei doi Jindo au avut de atunci două rânduri de pui, ultima dată în ianuarie, când au venit pe lume șapte pui.
Un purtător de cuvânt al președinției a explicat că după plecarea lui Park, de câini se ocupă personalul de la președinție până acestora li se va găsi un nou cămin.
"Intenționăm să îi dăm unor oameni care au grijă de câini", a declarat acesta pentru AFP.
Neglijența de care a dat dovadă fosta președintă în ceea ce privește animalele sale de companie i-a înfuriat însă pe internauți. "Cum își poate abandona propria familie așa cum ar arunca o pereche veche de pantofi?", se întreba indignat un utilizator pe Instagram, în timp ce un altul remarca pe Twitter că, deși acești câini nu își trădează niciodată stăpânul, fosta președintă i-a trădat, abandonându-i.
De altfel, un grup pentru drepturile animalelor a anunțat că a depus o plângere împotriva lui Park pentru încălcarea legii privind protecția animalelor, iar o altă organizație, care i-a cerut în mod constant fostei președinte să interzică consumul de carne de câine în Coreea de Sud, s-a oferit să oferit să găzduiască cei nouă Jindo.