Gafa s-a petrecut într-o sesiune de întrebări-răspunsuri în cursul unei deplasări de campanie la Leeds (nord) a premierului, candidat pentru un nou mandat.
''Indiferent care sunt opiniile voastre, partidul vă susține. Veniți la vot pe 7 mai'', a început să spună șeful partidului conservator. ''Alegerile care vor avea loc peste mai puțin de-o săptămână reprezintă într-adevăr un moment decisiv pentru cariera mea'', a adăugat el, corectându-se imediat: ''un moment decisiv pentru țară''.
Opoziția laburistă a reacționat imediat, afirmând că David Cameron este rupt de realitate. Aceasta arată că el ''pune cariera sa înainte țării'', a declarat Jon Ashworth, un responsabil al Partidului Laburist, principala formațiune politică de opoziție din regat.
Ukip, partid eurofob și antiimigrație, n-a ratat ocazia de a-l ''torpila'' pe premier. ''E plăcut să afli la ce se gândește el în acest moment important pentru țara noastră'', a scrie pe Twitter Patrick O'Flynn, șeful de campanie al partidului.
AFP notează că nu este prima dată când premierul face o gafă. Liderul Tories (conservatorii) declara sâmbăta trecută că susține clubul de fotbal West Ham United... în timp ce el este considerat a fi un fan al lui Ashton Villa. El a dat apoi vina pe scrisul discursului său, dar controversa luase deja amploare pe rețelele de socializare.