"Nu este vorba despre pregătirea găzduirii unei noi structuri de comandă a NATO pe teritoriul național. Decizia de a reveni în comandamentul integrat al NATO a fost luată în 2009 de fostul președinte Nicolas Sarkozy", a declarat Harlem Desir.
Oficiali ai stângii radicale (Partidul Frontul Stângii) și de extremă dreapta (Frontul National) au denunțat un proiect al guvernului socialist privind readerarea Parisului la Protocolul privind Statutul Cartierelor Generale Militare Internaționale, pe care îl consideră semnul unei unei viitoare relocări a structurilor NATO în Franța.
Această reintegrare implică 'găzduirea de personal NATO în cartierele generale ale armatei' franceze, de unde nevoia unui text care explică statutul lor, a adăugat Harlem Desir.
Președintele Charles de Gaulle a anunțat în 1966 că Franța a părăsit comandamentul militar integrat al NATO. În 2009, Franța a revenit în comandamentul militar integrat, însă nu a readerat la Protocolul din 1952 privind statutul juridic al cartierelor generale ale NATO și personalului lor.
Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de guvernul francez la 4 ianuarie și urmează să fie examinat pe 17 martie în Senat.