Poliţia spaniolă, care a postat fotografii cu animalele pe Twitter, a declarat că acestea au fost văzute în jurul orei 05:00 dimineaţa, în timp ce mergeau liniştite pe străzile din cartierul Carabanchel, în sudul capitalei Spaniei.
Ele au fost conduse în siguranţă înapoi la circul Quiros din apropiere, căruia îi aparţin, relatează AFP, citat de Agerpres.
,,Mulţumesc lui Dumnezeu, nu s-a întâmplat nimic. Credem că este vorba despre un act de sabotaj al acestor organizaţii pentru drepturile animalelor care vin să protesteze în fiecare an ", a declarat o reprezentantă a circului, Mati Muoz, într-un interviu pentru AFP.
Circul a depus o plângere, iar o anchetă este în curs de desfăşurare.