Articolul Financial Times despre Marea Neagră începe prin a descrie un episod petrecut luna trecută. O fregată canadiană patrulează în apropiere de coastele României. La doar doi kilometri de ea, un avion al Rusiei spionează fiecare mişcare.
"Ruşii sunt omniprezenţi aici. Vor să ne arate că este zona lor şi flutură steagul Rusiei", spune comandantul navei canadiene.
Astfel de momente sunt dese în Marea Neagră şi îngrijorează statele riverane.
"Stoltenberg a fost recent în ţara noastră. I-am spus atunci că NATO este absentă în Marea Neagră şi asta transformă Marea Neagră într-un lac rusesc", a spus Recep Erdogan, președintele Turciei.
"Marea Neagră este foarte vulnerabilă. Rusia revine la jocul pe care îl făcea în timpul Războiului Rece şi înainte de acesta. Adică tratează Marea Neagră ca pe un fel de lac rusesc", spune şi un analist citat de Financial Times, şi reia astfel o expresie folosită de fostul preşedinte Traian Băsescu în 2005.
Din cauza presiunilor ruseşti, România a cerut NATO o flotă la Marea Neagră. Apelul a fost repetat de premierul Dacian Cioloş la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu, în prezenţa şefului NATO.
"Suntem conştienţi că pentru ca această structură să existe e necesară implicarea
altor parteneri decât România în Marea Neagră", a spus Cioloș.
Alianţa Nord Atlantică va decide la summitul din iulie, de la Varşovia, dacă navele NATO vor forma o flotă la Marea Neagră, aşa cum îşi doreşte România.