"FBI are suficiente probe pentru a concluziona că guvernul nord-coreean este responsabil de aceste acțiuni. Atacul asupra Sony este un gest inacceptabil pentru un stat", a scris Poliția Federală americană.
Totodată, Poliția Federală s-a declarat "profund îngrijorată" de "natura distructivă" a atacului informatic asupra studiourilor Sony și a unora dintre angajați, relatează și Reuters.
Atacul informatic, de la sfârșitul lunii noiembrie, care a însemnat furtul de date personale de la angajați ai Sony, printre care adrese, date de naștere și numere de securitate socială, a afectat circa 47.000 de persoane, potrivit unor experți informatici.
Coreea de Nord a criticat vehement un film produs de Sony Pictures, "The Interview", o comedie despre un complot fictiv de asasinare a liderului nord-coreean Kim Jong-un.
Studiourile anunțau, miercuri, că renunță la lansarea filmului, în urma amenințărilor primite de la hackeri.