"În anumite aspecte, această provocare a fost mai simplă decât mă așteptam", a declarat Mark Zuckerberg într-un mesaj postat luni pe pagina sa de Facebook. "De fapt, alt pariu de-al meu, cel de a alerga 365 mile (aproape 590 km) în 2016, mi-a luat mai mult timp în total", a completat el, citat de Agepres.
Miliardarul în vârstă de 32 ani susține că poate vorbi cu ''Jarvis'' cu ajutorul telefonului sau computerului său și astfel poate controla luminile, temperatura, programarea muzicii sau securitatea casei sale, printre alte caracteristici.
Treptat, software-ul învață gusturile și obiceiurile creatorului său, cuvinte și concepte noi, ba chiar o poate distra pe fetița sa, Max, în vârstă de un an.
"Jarvis'' a fost creat pentru a înțelege când i se vorbește și poate recunoaște fețele. El poate determina dacă un oaspete care sună la ușă este așteptat, caz în care îl lasă să intre, avertizând familia că a sosit cineva, explică Mark Zuckerberg.
"Un aspect mai complicat /.../ a fost de a-l putea conecta și a-l face să comunice cu toate sistemele diferite din casa mea", a continuat el. "Cele mai multe aparate electrocasnice nu sunt conectate încă la internet''.
Pentru a funcționa, ''Jarvis'' va avea nevoie de aparate nu doar conectate la internet, ci și dotate cu sisteme standard echivalente, a mai menționat Zuckerberg, care pentru acest proiect a revenit la prima lui dragoste, codarea informatică.
Tânărul întreprinzător a mărturisit că mai mult trimite mesaje text lui ''Jarvis'' decât îl abordează prin voce, în parte pentru că nu vrea să-i deranjeze pe cei din jurul său.
El intenționează să-și îmbunătățească în continuare ''majordomul'', mai convins ca oricând că tehnologiile bazate pe inteligența artificială vor exploda în următorii cinci până la zece ani.
Marile companii tehnologice s-au lansat într-o cursă a produselor bazate pe inteligența artificială. Pentru marele public, ele iau mai ales forma (sau mai degrabă vocea) unui asistent virtual integrat la smartphone-uri și la un număr tot mai mare de alte produse.