Miliardarul a confirmat că el și cântăreața canadiană sunt "semi-separați", dar sunt în continuare în relații bune, potrivit publicației Business Insider.
„Suntem semi-separați, dar încă ne iubim, ne vedem frecvent și suntem în relații foarte bune. Este vorba mai ales de faptul că munca mea la SpaceX și Tesla mă obligă să fiu în principal în Texas sau să călătoresc peste hotare, iar munca ei este în principal în Los Angeles. Ea stă cu mine acum, iar Baby X se află în camera alăturată” a precizat Elon Musk.
Cuplul a început să se întâlnească în 2018 și fiul lor, X Æ A-Xii, a venit pe lume anul următor. Cel mai recent au fost văzuți împreună la Met Gala, la începutul acestei luni.
Elon Musk are alți șase copii din relații anterioare, și a mai fost căsătorit de trei ori: o dată cu autoarea Justin Wilson, și de două ori cu actrița Talulah Riley.