”Cred că a fost un gest fără gust ca să vorbeşti despre memoria unui deputat ucis. Ucis de cineva care a spus a spus ”Mai întâi de toate Marea Britanie”, a spus sora lui Boris Johnson, Rachel.
Joe Cox, o susţinătoare a rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, a fost ucisă în iunie 2016 în Anglia, de un extremist favorabil ieşirii ţării din UE.
De altfel sora lui Johnson, o susţinătoare a rămânerii în Uniune, l-a criticat de mai multe ori pe premier pentru poziţiile lui radicale. Şi fratele mai mic al prim-ministrului a demisionat din funcția de ministru adjunct al învățământului.
Un proeuropean convins, el a menționat că motivul a fost tensiunea dintre el şi premier pe tema Brexitului.
Premierul Boris Johnson s-a întors, miercuri, sfidător în Parlamentul britanic pe care a încercat fără succes să îl suspende, și i-a șocat pe deputații opoziției cu un discurs ”violent”. Apeogeul serii a fost atins în momentul în care Johnson a susținut că cel mai bun mod de o a onora pe deputata Jo Cox, ucisă de un extremist, ar fi acela de a duce Brexit-ul mai departe. Cox, politiciană laburistă, a fost însă o susținătoare a rămânerii în UE.
Referirea premierului la Jo Cox, o politiciană laburistă ucisă de un extremist în 2016, a fost aspru criticată. Asta cu atât mai mult cu cât Cox fusese o susținătoare a rămânerii regatului Unit în UE.
Unul dintre cei care au intervenit a fost chiar soțul lui Cox. Acesta a declarat la BBC 4 că a fost ”șocat” de limbajul folosit de Boris Johnson. Brendan Cox a admis totuși că premierul era înfierbântat în momentul în care a făcut declarația.
”Ce nu este însă legitim este să îi folosească amintirea pentru a susține lucruri în care ea nu credea”, a subliniat Cox.
Johnson a fost criticat și de un rebel conservator, Nicholas Soames, chiar nepotul lui Winston Churchill.