"Vă pot spune că orice s-a întâmplat, este groaznic, dar ei nu ştiu cu adevărat despre ce a fost vorba. Nimeni nu ştie încă", a declarat Trump în cadrul conferinţei de presă de la Casa Albă.
"Am auzit ambele variante. Am auzit de accident şi ştiţi, şi de explozibili. Evident, trebuie să fi fost un tip de explozibil, dar indiferent dacă a fost o bombă declanşată sau nu intenţionat, a sfârşit prin a fi o bombă", a declarat preşedintele SUA, citat de AGERPRES.
Poate cineva "a lăsat nişte dispozitive explozive groaznice şi a uitat nişte obiecte. Poate că asta a fost. Poate a fost un atac. Nu cred că cineva poate spune clar în acest moment" ce s-a întâmplat, a adăugat Donald Trump.
"Suntem solidari cu această ţară", a mai declarat liderul de la Casa Albă, făcând următoarele precizări: "Avem o relaţie foarte bună cu această ţară, dar este o ţară aflată în plină criză şi cu multe probleme".