Aceste ultime postări vin în contextul polemicii sale cu doi jurnalişti vedetă ai canalului MSNBC - Mika Brzezinski şi Joe Scarborough - şi a cărei violenţă a uimit chiar şi tabăra republicană a preşedintelui, scrie Agerpres.
În primele sale postări care au generat zilele trecute conflictul, Trump le reproşează lui "Mika cea nebună şi cu un coeficient de inteligenţă scăzut" şi lui "Joe psihopatul" că proiectează o imagine incorectă despre preşedinţia sa.
În replică, cei doi jurnalişti au vorbit despre un preşedinte 'în derivă' şi care jigneşte ca 'în curtea şcolii', punându-i totodată la îndoială sănătatea mintală.
Totuşi, ultimele postări ale lui Trump nu se adresează acestor ziarişti, ci presei americane în general, toate marile instituţii media din SUA fiindu-i făţiş ostile încă din timpul campaniei electorale.
Astfel, într-o postare el acuză postul NBC că a concediat-o pe prezentatoarea Greta Van Susteren pentru că aceasta nu a acceptat 'ura împotriva lui Trump'.
Într-un mesaj ulterior el s-a declarat 'extrem de bucuros' că s-a demonstrat faptul că postul CNN difuzează 'ştiri false' şi practică 'jurnalismul de gunoi'