Donald Trump are în momentul de faţă 1238 de delegaţi, cu 1 peste nivelul necesar pentru nominalizarea automată.
În plus, încă 303 de voturi ale electorilor urmează să fie repartizate în cinci scrutinuri interne programate în următoarele săptămâni.
În contextul atingerii numărului minim de electori, Donald Trump va evita un vot direct în cadrul convenţiei republicane din iulie. Dacă niciun politician nu ar fi obţinut cele 1.237 de voturi necesare, candidatul Partidului Republican la preşedinţia SUA ar fi putut fi desemnat direct în cursul convenţiei programate în Cleveland în iulie.
Trump, care nu mai avea niciun rival în partidul său, are în acest moment 1.238 de delegaţi, cu unul mai mult decât ar fi avut nevoie pentru a obţine nominalizarea. Asta după ce mai mulţi delegaţi s-au declarat de partea sa în ultimele ore. În cursa pentru Casa Albă, miliardarul se va înfrunta probabil cu Hillary Clinton, din partea partidului democrat, care are un avans considerabil în faţa rivalului Bernie Sanders.
Cozmin Guşă: "Donald Trump a reuşit să polarizeze atenţia electoratului, nu neapărat şi voturile"
În tabăra democrată, Hillary Clinton este cea care ar putea să câștige nominalizarea la primarele din 7 iunie, chiar dacă rivalul său Bernie Sanders își continuă în mod activ campania, adunând zeci de mii de susținători la mitingurile electorale, în special în California, în această săptămână.
Convenția de învestitură a republicanilor va avea loc la Cleveland (Ohio) din 18 până la 21 iulie. Democrații își vor desemna candidatul o săptămână mai târziu, în Philadelphia (Pennsylvania).
Marţi, miliardarul Donald Trump a înregistrat o victorie zdrobitoare în statul Washington.
Următoarea rundă a alegerilor primare din Statele Unite va avea loc pe 7 iunie, în California.
Marţi, contestatarii magnatului s-au luat la bătaie cu poliţia din New Mexico. Incidentele au umbrit o nouă victorie a republicanului la alegerile primare din Washington. În timpul unui discurs de campanie, Trump a promis din nou că va construi un zid la graniţa cu Mexicul.
Discursul lui Donald Trump din New Mexico a fost întrerupt de protestatari. Incidentele au început după ce exit-polurile au arătat că omul de afaceri a câştigat uşor alegerile şi în Washington. O femeie a fost scoasă afară cu forţa din sală, îm timp ce Trump însuşi i-a ironizat pe cei care îl huiduiau.
Protestatarii au ars tricouri şi au aruncat cu sticle în poliţie. Forţele de ordine au calificat acţiunile drept o "revoltă" şi au răspuns cu fumigene şi gaze lacrimogene.