UPDATE 19:11 Primar italian: Podul s-a prăbuşit pe autostradă în cursul unor lucrări efectuate necorespunzător
Angajaţii unei firme de construcţii efectuau lucrări la podul care s-a prăbuşit joi după-amiază în centru-estul Italiei, afirmă primarul localităţii pe raza căreia s-a produs accidentul, criticând modul în care se desfăşurau activităţile de întreţinere, relatează ziarul La Repubblica.
"Muncitorii încercau să înalţe nivelul podului cu cricuri hidraulice, iar structura a cedat: este evident că ceva s-a desfăşurat greşit", a declarat Roberto Ascani, primarul localităţii Castelfidardo (provincia Ancona, regiunea Marche).
Cele două persoane decedate sunt doi cetăţeni italieni - Emidio D., în vârstă de 60 de ani, şi soţia sa, Antonella V., în vârstă de 54 de ani. Ei se aflau în autoturismul marca Nissan Qashqai care a fost strivit de pod în momentul prăbuşirii.
Cei trei răniţi sunt muncitori români în vârstă de 56, 47 şi 46 de ani. Ei lucrau la întreţinerea podului prăbuşit, fiind angajaţi ai companiei Delabech. Doi români au fost transportaţi cu elicoptere-ambulanţă la Spitalul Torrette din Ancona. Au căzut de la înălţimea de cinci-şase metri, dar nu sunt în stare gravă. Al treilea are răni uşoare, fiind internat într-un spital din Osimo.
Un pod s-a prăbuşit, joi după-amiază, pe o autostradă din nord-estul Italiei, cel puţin un autovehicul fiind prins sub structura căzută, existând informaţii că cel puţin două persoane au murit, relatează presa italiană.
Incidentul a avut loc pe Autostrada A14, la Kilometrul 235+800m, în zona Camerano (Ancona), pe segmentul Loreto-Ancona Sud, conform Mediafax.