"Promotorul justiţiei la Vatican (echivalentul Ministerului Public) a cerut marţi trimiterea în judecată a preotului Gabriele Martinelli, sub acuzaţia de abuzuri sexuale care ar fi avut loc în seminarul Pie X înainte de 2012, şi a preotului Enrico Radice pentru complicitate", a precizat Sfântul Scaun într-un comunicat.
"Ancheta a fost deschis în 2017 în urma informaţiilor publicate de presă" pentru fapte care ar fi fost comise când Gabriele Martinelli era seminarist şi Enrico Radice rector al seminarului Pie X, adaugă Sfântul Scaun.
Comunicatul precizează că trimiterea în judecată a celor doi preoţi a fost ordonată pe 16 şi 17 septembrie.
Presupusul agresor, Gabriele Martinelli, seminarist în vârstă de 21 de ani la momentul producerii faptelor, a fost hirotonisit preot în 2017.
Seminarul Pie X se află chiar în interiorul zidurilor Vaticanului, situându-se la câţiva paşi de reşedinţa Sfânta Marta, unde locuieşte papa Francisc.
Seminarul formează minori care devin copii de cor în basilica Sfântu Petru şi în cadrul ceremoniilor papale.
Potrivit media italiene, unul dintre seminarişti, coleg de cameră al uneia dintre victime, afirmă că a fost martor la zeci de agresiuni sexuale.
Împreună cu alţi doi seminarişti, el l-a denunţat pe presupusul agresor mai întâi în persoană superiorilor săi din seminar, apoi în scris cardinalilor.