Bărbaţii, în vârstă de 18 şi 46 de ani, se aflau în vizorul Centrului antiterorist al SIS pentru suspiciuni de activităţi de autoradicalizare, precum şi pentru distribuirea pe platformele online şi reţelele de socializare a mesajelor de susţinere a entităţilor teroriste. Totodată, suspecţii publicau sistematic mesaje de justificare publică a terorismului, scrie publika.md.
În urma percheziţiilor la domiciliile bărbaţilor, au fost confiscate documente, materiale de propagandă radicală şi sisteme informatice.
Cetăţenii străini s-au ales cu dosare penale, fiind învinuiţi de "justificare publică a terorismului".