După ce s-a recules la mormintele acestora din Bazilica Fecioarei Rozariului, papa Francisc a pronunțat formula ritualică de canonizare, în limba portugheză, în aplauzele numeroșilor credincioși, unii în lacrimi, prezenți pe marea esplanadă a sanctuarului.
"Îi declarăm sfinți pe preafericiții Francisco Marto și Jacinta Marto și îi înscriem pe lista sfinților, decretând ca ei să fie venerați ca atare de întreaga Biserică", a rostit Papa în fața sutelor de mii de persoane prezente la ceremonie.
Preafericiții Francisco și Jacinta, decedați la vârsta de zece, respectiv nouă ani, devin astfel cei mai tineri sfinți din istoria Bisericii Catolice care nu au murit martiri. Numeroși pelerini și-au petrecut noaptea la Fatima sub cerul liber, în timp ce alții s-au îngrămădit în zori la sanctuar, purtând la braț scaune pliante sau steagul țării lor, notează AFP.
Papa Francisc, prezent în Portugalia pentru o vizită-fulger de mai puțin de 24 de ore, a fost primit cu urale, vineri, de o mulțime imensă de pelerini, la sosirea sa cu elicopterul în orașul-sanctuar Fatima, unde Fecioara Maria ar fi apărut în urmă cu 100 de ani.
Francisco, Jacinta și verișoara lor Lucia dos Santos ar fi văzut-o pentru prima oară pe Fecioara Maria la 13 mai 1917, pe un stejar într-un câmp din Cova da Iria. Proveniți din familii umile, cei trei mici păstori nu și-au imaginat că vor deveni obiect de cult în lumea întreagă.
Ceremonia de canonizare prezidată de Francisc vine la doar 17 ani după beatificarea lui Francisco și a Jacintei de către Ioan Paul al II-lea. Acesta a recunoscut în 1999 ca prim miracol atribuit păstorilor vindecarea Mariei Emilia Santos, paralizată timp de 22 de ani, care s-ar fi putut ridica din scaunul rulant în 1989.