Guvernul britanic va trimite 35 de diplomaţi în Afganistan în lunile următorare. Oficialii britanici au misiunea de a se asigura că haosul şi violenţele din această ţară nu vor escalada la fel ca în Irak, relatează BBC.
Oficialii din cadrul Ministerului britanic de Externe vor avea drept priorităţi combaterea corupţiei, eficientizarea instituţiilor guvernamentale şi contracararea producţiei de opiu. În Afganistan se află deja zeci de specialişti britanici în domeniul narcoticelor.
Intensificarea prezenţei diplomatice britanice intervine într-un moment în care insurgenţii talibani se dovedesc a fi mult mai rezistenţi şi mai periculoşi decât se aşteptau numeroase persoane din Occident.
Peste trei luni, Marea Britanie va prelua de la Canada comanda forţelor NATO din sudul ţării. Comandanţii britanici vor fi responsabili pentru cele mai violente provincii din Afganistan.