El a subliniat că spațiul de liberă circulație Schengen este o valoare ce trebuie apărată, motiv pentru care executivul maghiar nu va deschide 'frontiera verde' cu Croația, mai ales că obiectivul său este de a stopa valul migrator, scrie Agerpres.
Premierul ungar a atenționat că această criză ar putea distruge Europa printr-o dezintegrare a blocului comunitar, insistând că măsurile luate de țara sa sunt menite să protejeze Europa.
Orban a admis totuși că, în același timp, Ungaria trebuie să respecte tratatele internaționale. Dar a adăugat că fundamentul Uniunii Europene este domnia legii, iar încălcarea regulilor poate conduce la haos.
Teritoriul Ungariei a fost traversat de la începutul acestui an de peste 378.000 de imigranți veniți mai ales din Orientul Mijlociu. Deși Ungaria este doar o țară de tranzit, acești imigranți dorind să ajungă în final în vestul Europei, guvernul maghiar a închis pe 15 septembrie frontiera cu Serbia cu ajutorul unui gard de sârmă ghimpată, iar de pe 17 octombrie a fost securizată în același mod și granița cu Croația. În plus, a fost adoptată o nouă lege care pedepsește sever trecerea ilegală a graniței sau avarierea respectivelor garduri.