Peste 60.000 de persoane au fost vizate de campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile statului, precum şi din presă, prin demitere, suspendare, arestare sau punere sub acuzare, scrie News.ro.
Între timp, aliaţii occidentali au condamnat lovitura de stat, în care 237 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 2.100 au fost rănite potrivit datelor oficiale, însă s-au declarat îngrijorate de mărimea campaniei de eliminare a opozanţilor regimului.
Campania guvernamentală turcă i-a vizat pe aşa-numiţii gulenişti, susţinători ai clericului Fethullah Gulen, care a fost acuzat de autorităţile turce că a orchestrat puciul eşuat din noaptea de 16-16 iulie. Însă, Gulen dezminte toate acuzaţiile şi susţine că Erdogan foloseşte scuza puciului pentru a reduce la tăcere disidenţii.
Anadolu a precizat că 758 de militari au fost eliberaţi sâmbătă seara la recomandarea procurorilor, după ce au mărturisit. Magistraţii au decis că detenţia nu este necesară.
Alţi 231 de soldaţi pucişti rămân în custodia autorităţilor.
În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.
Aproximativ 40% dintre generalii şi amiralii armatei turce, a doua cea mai mare din rândul statelor membre NATO, au fost demişi după tentativa de lovitură de stat. Între timp, ministrul Apărării a precizat că campania de eliminare a guleniştilor din rândul militarilor nu s-a încheiat, iar academiile militare vor reprezenta următoarea ţintă.
Autorităţile turce îl acuză pe Fethullah Gulen de orchestrarea loviturii de stat. După tentativa de lovitură de stat, au fost arestate 18.000 de persoane - militari, poliţişti, academicieni, profesori universitari, medici, judecători, procurori, funcţionari publici, precum şi jurnalişti - şi au fost concediaţi zeci de mii de angajaţi din toate domeniile, acuzaţi de legături cu mişcarea Gulen.
De asemenea, peste 100 de instituţii media au fost închise de către autorităţile turce, printre care se numără trei agenţii de ştiri, 16 televiziuni, 23 de posturi de radio şi 45 de cotidiene.