Primul motiv îl reprezintă reciprocitatea... Al doilea - din cauza activităților întreprinse de oficiali ruși, despre care autoritățile bulgare competente au stabilit că sunt incompatibile cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice”, precizează MAE bulgar într-un comunicat.
Concret, Ministerul de Externe de la Sofia a ordonat acum Rusiei să-și reducă stafful diplomatic din Bulgaria la același nivel cu cel al misiunii diplomatice bulgare din Rusia.
Acest lucru ar însemna menținerea unui efectiv de maximum 23 de diplomați și 25 de membri ai personalului administrativ și tehnic, conform MAE bulgar.
Celor 70 de diplomați ruși li se cere să părăsească Bulgaria până duminică noapte, pe 3 iulie 2022.
Și presa rusă a anunțat marți că Bulgaria a decis să declare „persona non grata” nu mai puțin de 70 de diplomați și reprezentanți ai personalului tehnic al Ambasadei Rusiei de la Sofia.
O sursă din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova a declarat pentru agenția de stat TASS că Rusia „va răspunde” acestei expulzări masive de diplomați ruși de către Bulgaria.