Diplomat de carieră, Andrii Beshta, 45 de ani, a fost numit ambasador al Ucrainei în Thailanda în 2016.
Poliţia thailandeză a anunţat că el a fost găsit mort în jurul orei 05:30 dimineaţa (22:30 GMT), în camera unui complex hotelier din Koh Lipe, o insulă balneară care se bucură de mare popularitate pentru apele sale cristaline.
"Ancheta preliminară nu a dezvăluit niciun semn de atac, niciun semn de raid sau de violenţă", informează o declaraţie atribuită purtătorului de cuvânt al poliţiei thailandeze, Kissana Phathanacharoen.
Membrii echipei medicale care a sosit prima la faţa locului erau îmbrăcaţi în combinezoane speciale pentru a examina trupul neînsufleţit, în timp ce autorităţile l-au interogat pe fiul ambasadorului, Ostap, cazat în aceeaşi cameră.
Acesta a declarat că tatăl său s-a culcat în jurul orelor 23:00, dar că s-a trezit la orele 04:30 dimineaţa vomitând, înainte de a-şi pierde cunoştinţa, a spus Kissana Phathanacharoen, care a adăugat că şi alţi martori au fost de asemenea interogaţi.
Trupul lui Andrii Beshta a fost iniţial trimis la un spital local pentru autopsie, după care a fost transportat la un spital al poliţiei la Bangkok, capitala Thailandei, pentru o anchetă aprofundată asupra cauzelor decesului.