Un expert în chestiuni nord-coreene spune că tradiția oficialilor care iau notițe în prezența liderului suprem este ancorată în trecut.
Potrivit lui James Grayson, profesor la Universitatea din Sheffield, obiceiul a fost inițiat de bunicul lui Kim Jong-un, Kim Il-sung.
Obiceiul ține mai mult de imagine. "Aceste imagini vor fi difuzate la televizor. Este important ca oficialii care îl înconjoară să fie văzuți că îi absorb fiecare sfat", explică Grayson pentru BBC.
Evident, consecințele unei notițe nepotrivite pot fi severe. "Oficialii nu vor să npteze o idee care a fost, să zicem, nepotrivită din punct de vedere politic, sau ar putea să o pățească", explică și Steve Tsang, director al SOAS China Institute.