Seismul, cu epicentrul la o adâncime de 10 kilometri, potrivit CENC, s-a produs vineri, la 14:11, ora Beijingului.
Benpa Tsering, liderul comitatului Biru din Nagqu, a declarat telefonic pentru Xinhua că seismul a fost resimţit puternic la sediul instituţiei sale.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în oraşul Xagqu, unde autorităţile locale evaluează existenţa unor eventuale victime şi pagube materiale.
''Canalele de comunicare funcţionează normal şi a fost lansat un răspuns de urgenţă. O echipă de salvatori din cadrul departamentului local de pompieri şi securitate publică se află în drum spre epicentru'', a precizat Benpa Tsering.
Comitatul, situat în estul oraşului la nivel de prefectură Nagqu, se află la o altitudine medie de 4.000 de metri deasupra nivelului mării şi are o populaţie de peste 80.000 de locuitori.
Locuitorii din capitala regională Lhasa au simţit la rândul lor cutremurul, notează Xinhua.
Cutremur în Tibet. Ce magnitudine a avut seismul
