Potențialul cultural-turistic al Moldovei este incontestabil, iar aceasta este demonstrat de numărul de turiști care vizitează țara. În anul 2016 s-a înregistrat creșterea numărului de turiști cu 19 % decât în anul 2015, oaspeții găzduiți de pensiunile rurale a crescut de peste 2,5 ori. Potrivit sondajelor realizate cu turiștii străini la ieșirea din țară, cel mai mult aceștia au fost impresionați de oamenii din Moldova, de ospitalitatea și felul lor de a fi, precum și de viața rurală, gastronomia și vinul. Astfel, spotul cuprinde aceste elemente ale ofertei turistice naționale.
Prin platforma web a campaniei www.moldova.travel organizatorii își propun să expedieze 10 mii de cărți poștale virtuale cu invitația de a descoperi Moldova, iar ulterior vor lansa tururile virtuale la cele mai importante destinații turistice ale țării. Conform estimărilor, clipul de campanie va fi vizualizat de cel puțin 1 milion 500 mii de ori în mediul on-line.
Prin urmare, clipul video redă istoria unui străin ce descoperă Moldova altfel decât s-ar fi așteptat.