Primul lucru ar trebui făcut într-o astfel de situație ar fi identificarea direcției în care se îndreaptă radiațiile. Astfel, vor putea fi trimise semnale de avertizare care pot salva viața a mii de oameni.
În acest sens, japonezii au dezvoltat un sistem, numit AI care este capabil să detecteze modul în care radiațiile se răspândesc după un accident la o centrală nucleară. În plus, sistemul îți poate arăta și care sunt punctele cele mai sigure în care te poți adăposti în cazul în care un astfel de dezastru s-ar repeta.
Cum îți poate salva viața sistemul AI
Cercetătorii de la Institutul de Științe Industriale al Universității din Tokyo au dezvoltat sistemul AI astfel încât acesta să fie capabil să calculeze variabilele legate de accidente și de modelele meteorologice predominante, pentru a determina unde va fi cel mai mare pericol de radiații. Și în mod suprinzător, sistemul poate să facă asta cu până la 33 de ore în avans.
„Inițial, instrumentul nostru utiliza date legate de vreme, pentru a prezice unde s-ar răspândi undele de radiații, dacă ar fi fost eliberate dintr-un anumit punct", a declarat Takao Yoshikane, un membru al echipei.
Lucrurile pe care poate nu le știai despre dezastrul nuclear de la Cernobîl
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că dezastrul de la Cernobâl a cauzat în jur de 30.000 de decese. Mai bine de șapte milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. Explozia de la Cernobîl a eliberat de 400 de ori mai mult praf radioactive decât bomba de la Hiroshima, din 1945.
După accidentul de la Cernobîl, rata de cancer tiroidian a crescut în Belarus, Ucraina, Rusia şi Polonia. Explozia de la Cernobîl se numără printre cele două accidente nucleare de nivel șapte pe scara internaţională de evenimente nucleare.