Recunoscător, șeful de la Casa Albă a găsit o metodă mai specială de a-i mulțumi regizorului peliculei, Spike Lee, pentru contribuția acestuia la înfiriparea relației sale cu actuala Primă Doamnă a Americii. Familia Obama a înregistrat un scurt mesaj video cu care a luat prin surprindere publicul din Los Angeles reunit pentru a viziona filmul la 25 de ani de la lansare.
''Do the Right Thing' a fost primul film pe care l-am văzut împreună, la primul nostru rendez-vous', relatează cu emoție Michelle Obama, în această înregistrare. 'Am luat masa la Art Institute of Chicago (Institutul de Artă din Chicago, muzeu), am făcut o plimbare și apoi am mers să vedem acest nou film, de care toată lumea vorbea, regizat de un tip despre care nu auziseră prea mulți', adaugă președintele american, cu o strălucire specială în privire, după relatează marți revista spaniolă Hola.
Prima Doamnă își etalează simțul umorului în această înregistrare. Președintele 'încerca să-și arate latura sofisticată alegând filmul unui regizor independent și a fost un film destul de bun... foarte bun!', și-a amintit ea. Barack Obama, la rândul său, nu a uitat să-i mulțumească regizorului pentru că l-a ajutat să o 'impresioneze pe Michelle' și pentru 'puternica poveste'.