"CIA estimează că Statul Islamic numără între 20.000 şi 31.500 de combatanţi în Irak şi Siria, bazându-se pe un nou studiu efectuat din toate sursele de informaţii disponibile, în perioada mai-august", a declarat Ryan Trapani, un purtător de cuvânt al agenţiei.
Anterior, CIA evoca un număr de 10.000 de jihadişti membri ai Statului Islamic.
CIA atribuie această creştere "unei recrutări mai viguroase a jihadiştilor începând din iunie, după mai multe victorii pe teren şi proclamarea unui califat", a adăugat Trapani.
Potrivit unui alt oficial american din cadrul CIA, în Siria există peste 15.000 de combatanţi străini, dintre care 2.000 sunt occidentali. Unii dintre aceştia luptă pentru Statul Islamic, însă nu este cunoscut numărul lor exact.