Într-un "gest concret", Suveranul Pontif a invitat ca "fiecare parohie, fiecare comunitate religioasă, fiecare mănăstire, fiecare lăcaș de cult al Europei să primească câte o familie".
"În fața tragediei a zeci de mii de solicitanți de azil, care fug din fața morții, victime ale războiului și ale foamei, cei care sunt pe drum spre o speranță a vieții, Evanghelia ne îndeamnă și ne cere să fim 'apropiați' de cei mai mici și de cei mai abandonați și să le dăm o speranță concretă", a îndemnat el, în timpul rugăciunii Angelus.
Nu este vorba doar de a le spune "curaj, răbdare", a precizat papa în fața a 1.000 de credincioși reuniți în Piața Sf.Petru la Roma, adăugând: "Speranța creștină este combativă".
"Mă întorc spre frații mei episcopi din Europa, adevărați păstori, pentru ca ei să susțină apelul meu în diocezele lor", a declarat Suveranul Pontif, precizând că el ar începe prin dioceza sa din Roma și că cele două parohii ale Vaticanului ar primi "în zilele următoare" două familii de refugiați.
Criza imigranţilor: mesajul Papei Francisc pentru Europa
![Criza imigranţilor: mesajul Papei Francisc pentru Europa](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201509/w728/papa_68913700.jpg)