În perioada 2014-2017, permisele pentru exporturile de arme s-au ridicat la o valoare de 25,1 miliarde de euro (30,9 miliarde de dolari), în creştere cu 21% comparativ cu precedenţii patru ani, când alianţa conservatoare a Angelei Merkel s-a aflat în coaliţie cu Liberal Democraţii (FDP).
Livrările către state din afara NATO şi UE au crescut cu 47%, ajungând la 14,48 miliarde de euro în patru ani. Arme şi alte echipamente militare în valoare de 3,79 de miliarde de euro au fost exportate doar anul trecut către aceste ţări, în creştere cu 127 de milioane de euro faţă de anul precedent.
Partidul Social Democrat (SPD), partenerii conservatorilor în marea coaliţie care este pe punctul să îşi încheie mandatul şi potenţiali parteneri într-o nouă mare coaliţie, a transmis la sfârşitul lui 2013 că intenţionează să reducă permisele pentru vânzările de arme.
Datele, care sunt provizorii, au fost făcute publice ca răspuns la o solicitare parlamentară înaintată de Partidul Stângii şi ale cărei detalii au fost puse la dispoziţia agenţiei DPA.