În urma accidentului minier, care a avut loc în regiunea Siirt, zece persoane au murit.
Hatice Kamer ar fi încercat să contacteze rudele minerilor decedaţi în accidentul din mină. Există în continuare şase persoane declarate dispărute, în urma prăbuşirii din mină.
Autorităţile turce nu au oferit nici o explicaţie pentru reţinerea acesteia.
Conform postului BBC Turcia, Kamer ar fi fost membru al comisiei de administraţie al Asociaţiei jurnaliştilor din sud-estul Turciei, scrie Mediafax.
Administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Preşedintele turc a fost criticat pentru măsurile dure aplicate împotriva persoanelor acuzate de participare la tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie. La începutul lunii noiembrie autorităţile turce au ordonat plasarea în arest preventiv a unor membri ai conducerii executive şi a unor jurnalişti ai publicaţiei de opoziţie Cumhuriyet.