Potrivit ministerului, şase proiectile cu o rază de acţiune de 100 până la 150 de kilometri au fost trase în Marea Japoniei, la ora locală 10.00 (3.00, ora României).
Un purtător de cuvânt, Moon Sang-gyun, a declarat că ministerul încerca să stabilească dacă este vorba despre obuze sau rachete cu rază scurtă de acţiune.
"Coreea de Sud supraveghează orice mişcare suplimentară pe care ar putea s-o facă Nordul", a adăugat el.
Coreea de Nord efectuează tiruri de obuze sau rachete la intervale regulate, pentru a-şi semnala astfel nemulţumirea faţă de vecinii săi sau faţă de comunitatea internaţională.
Sancţiunile adoptate miercuri de către Consiliul de Securitate al ONU sunt cele mai dure impuse până în prezent Coreei de Nord, care a efectuat pe 6 ianuarie al patrulea test nuclear, urmat pe 7 februarie de tirul unei rachete cu rază lungă de acţiune, denunţat de către comunitatea internaţională drept un tir de testare a unei rachete balistice.