, bombardamentul a vizat „un convoi de ambulanţe care se pregătea să transporte răniţi de la spitalul al-Shifa” spre frontiera cu Egiptul. „Acest masacru a făcut zeci de morţi şi de răniţi”, a spus un responsabil palestinian.
Într-o înregistrare video a AFPTV, se pot vedea mai multe trupuri şi răniţi lângă o ambulanţă avariată.
Aceste imagini arată de asemenea civili transportând răniţi cu corpurile însângerate. Alţi oameni zac pe pământ, proiectaţi probabil de suflul exploziei în maşinile parcate la marginea drumului.
Armata israeliană nu a avut deocamdată nicio reacție.
În prezent, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 16 dintre cele 35 de spitale din Fâşia Gaza nu funcţionează, pentru că au fost bombardate sau pentru că nu mai au carburant pentru generatoarele lor.
Mai devreme în timpul zilei de vineri, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht, a afirmat că "sunt situaţii când ei (palestinienii) folosesc un vehicul civil pentru a transporta terorişti".
„Noi nu tragem asupra ambulanţelor şi spitalelor dacă înţelegem că acestea sunt doar civile şi fac ceea ce ele sunt menite să facă", a adăugat el.
Armata israeliană a acuzat pe 27 octombrie mişcarea islamistă palestiniană Hamas că „duce războiul din spitalele” din Gaza, ceea ce Hamas dezminte.