Acest atentat are loc la mai puţin de o săptămână de la atentatul cu maşină-capcană în care a fost ucis, la 27 decembrie, la Beirut un consilier al fostului premier Saad Hariri, Mohammad Chatah, ostil Hezbollah şi regimului lui Bashar al-Assad din Siria vecină.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Informaţii ANI, o maşină de teren "a explodat pe strada foarte frecventată Al-Aarid din cartierul Haret Hreik", la periferia de sud a Beirutului.
"Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite în atentat, potrivit unui bilanţ provizoriu", a anunţat pentru AFP o sursă din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Posturile de televiziune au prezentat imagini cu faţadele distruse ale clădirilor şi cel puţin două maşini carbonizate.
O mulţime panicată şi în stare de şoc s-a adunat în jurul locului atentatului, o zonă dens populată, în timp ce serviciile de salvare încercau să îşi croiască drum.
Atentatul s-a produs în jurul orei 16.15 (16.15 ora României) la Al-Aarid, o zonă comercială.
Potrivit televiziunii Hezbollah Al-Manar, atentatul s-a produs la "200 de metri de Consiliul politic al Hezbollah", excluzând că acesta ar fi fost vizat de atentat.
"Atentatul a vizat fără discriminare o zonă rezidenţială", a afirmat postul de televiziune, cerându-le locuitorilor să se îndepărteze, de teama unui al doilea atentat, aşa cum s-a întâmplat în faţa ambasadei Iranului în noiembrie, dar şi pentru a permite echipelor de salvare să vină să ajute răniţii.
Mai multe atentate au afectat Beirutul şi nordul Libanului începând din iulie, majoritatea vizând bastioanele Hezbollah, mişcare ai cărei membri luptă alături de armata regimului sirian împotriva rebelilor.